„Tocmai îi spusesem noului meu ginere că e un tip norocos. Și ‘boom'”, a declarat acesta pentru televiziunea națională canadiană, citat și de BBC. În afară de o mică cicatrice la unul dintre degetele mari de la picior, Nadeau s-a considerat„intact” și a vrut ca nunta să continue așa cum ar fi trebuit.
Norii de furtună s-au adunat deasupra locului în care se petrecea evenimentul, iar fiica sa a văzut cum fulgerul a lovit foarte aproape de locul în care stătea.„Aveam microfonul în mână, iar șocul s-a transmis către sistemul de sunet și am văzut scânteile cum săreau. M-am uitat la mâna mea și era în flăcări, a fost de parcă țineam în mâini un fulger, a fost grozav”, a spus bărbatul pentru CBC.
La început, toată lumea a fost consternată, dar festivitățile în cinstea fericitului cuplu au continuat, până la urmă.„A fost o nuntă superbă, dar întâmplarea ne-a speriat pe toți inițial”, a spus Maggy Thomas, soția lui Nadeau. Bărbatul spune că este, în același timp, și un om foarte ghinionist, și unul foarte norocos – în 2015, pe vremea în care lucra pe vapor, vasul de croazieră a luat foc, iar el a fost salvat de autorități.„Am avut multe întâlniri cu moartea, dar ea continuă să mă ignore”, a comentat acesta, amuzat.